lalți conducători legionari, pentru toate crimele și asasinatele, a căror răspundere ei o aveau în întregime.
Dacă între conducătorii „Gărzii de Fier” și aparatul represiv al statului s’a stabilit o quasi-complicitate în acest domeniu odios al vărsărilor de sânge, își poate ușor închipui oricine de ce libertate se bucurau organizațiunile gardiste, atunci când era vorba numai să-și propage în scris și vorbă parolele și lozincele lor. In timpul guvernării de sub președinția d-lui G. Tătărescu și mai ales în ultimii ani, mișcarea legionară a avut mână liberă și drum deschis să facă orice în România.
Guvernul liberal nu s’a mărginit însă numai să asigure libertatea de acțiune extremei drepte, ci i-a dat în mod efectiv și un ajutor politic direct. Inainte de a arăta în ce a constat acest ajutor, trebue să facem o observație.
S’ar putea crede că clemența arătată de către aparatul de stat infractorilor de extremă dreaptă, se datora, poate, unei atmosfere de toleranță față de toate infracțiunile, care aveau mai mult sau mai puțin un caracter politic. O asemenea concluzie ar fi cu totul greșită și deplasată.
In 1936, adică în anul în care infractorii de extremă dreaptă și autorii morali ai atâtor crime găseau o largă protecție din partea guvernului și a aparatului de stat, într’un singur proces antifascist în care figurau 19 intelectuali și muncitori, învinuiți de răspândirea unor tipărituri, s’au dat 162 de ani închisoare grea. Tot în acel an, profesorul universitar Constantinescu-Iași a fost condamnat, pentru câteva articole publicate în presa legală de stânga împotriva fascismului, la doi ani jumătate închisoare. Cinci muncitori, și studenți au ars câteva numere din „Universul”. Foile arse fuseseră cumpărate dela un chioșc! Gestul celor cinci studenți și muncitori era un răspuns la autodafeurile organizate de membrii
