mici amănunte de către Corneliu Codreanu și de alți câțiva fruntași ai mișcării.
Imprejurările uciderii lui I. G. Duca au apărut dela început stranii.
„Garda de Fier” avea aceleași relații strânse cu Siguranța și cu aparatul polițienesc în 1933, după cum le avea și în 1931. Nimic din ceea ce se punea la cale în cercurile conducătoare legionare, nu rămânea necunoscut Siguranței. In ce privește actul dizolvării, el fusese impus guvernului liberal de atmosfera creată în străinătate în jurul „Gărzii de Fier”, întrucât în țările apusene și aliate României, desvoltarea acestei mișcări constituia o dovadă evidentă a creșterii influenței Germaniei hitleriste în România.
S’a făcut în urmă dovada că pentru protejarea primului ministru liberal nu fuseseră luate nici un fel de măsuri de precauție. Atentatul a fost comis pe peronul gării Sinaia. La descinderea din vagon, peronul gării era cufundat într’o semiobscuritate pregătită dinainte prin stingerea becurilor care-l luminau. Personalul polițienesc și autoritățile locale, prezente deobiceiu în asemenea ocazii, au lipsit atunci. Asasinii n’au întâmpinat, prin urmare, nici o piedică în calea lor.
Dar nici după comiterea asasinatului situația nu s’a clarificat. Guvernul al cărui președinte a fost astfel ucis, s’a refăcut rămânând mai departe la putere. Ministrul de interne, răspunzător în primul rând pentru totala neglijență constatată — dacă numai neglijență era — a rămas mai departe în funcțiune. Nici o schimbare n’a intervenit; nici măcar în aparatul polițienesc. Totul a rămas în vechea stare. Iar din anul 1933 până în 1937, guvernul liberal bucurându-se de încrederea regelui și de sprijinul camarilei, a acordat cel mai puternic ajutor „Gărzii de Fier” — adică organizației care i-a asasinat președintele, totodată și șef al partidului.
