în mișcarea pe care am hotărât s’o duc pentru pacificarea spiritelor și exterminarea curentelor extremiste și dizolvante. Eu însumi am contribuit la controlarea țelurilor „Gărzii de Fier”, făcând-o să renunțe la un antisemitism negativ, iar pe de altă parte îndreptând atenția organizației spre combaterea comunismului și a curentelor dizolvante” („Patria” din 31 Martie 1934).
Această declarație a șefului, de pe vremuri, a Direcției Siguranței și Polițiilor, mânuitor autorizat al O.P.-ului, n’a rămas fără completări ulterioare. Gh. Beza, fost comandant legionar, a recunoscut și el după ce a părăsit mișcarea, că „Garda a fost dela început o organizație polițienească și a făcut numai acele acțiuni, care au fost ordonate de ministrul de interne, Vaida Voevod”.
Când mișcarea fascistă și-a consolidat situația în România, în urma venirii hitlerismului la putere, atât „Garda de Fier” cât și „Liga Cuzistă”, au devenit și ele — ca și partidul fascist sau cel nazist — o massă și de manevră politică, la dispoziția forțelor și grupărilor reacționare din țară. Ambele mișcări au fost întrebuințate, împreună sau izolat, împotriva partidelor democratice și a mișcărilor muncitorești. Dar mai ales ele au fost folosite pentru cultivarea unui curent șovin și reacționar în opinia publică românească, necesar loviturilor dictatoriale de mai târziu. Guvernul, aparatul de stat, regele și camarila au dat „Gărzii de Fier” un sprijin atât de efectiv, încât la un moment dat a luat forma și conținutul unei adevărate complicități.
Marii industriași, câteva puternice întreprinderi bancare, unele cercuri ale moșierimii au finanțat și ele „Garda de Fier”. Subsidii bănești regulate, din aceste surse au alimentat nu numai gazetele extremei drepte, dar însăși organizațiile gardiste și cuziste. Sprijinul cel mai important însă — de capitală importanță — i-a fost dat de însăși oficialitatea.
