totuși necesitatea unei politici imperialiste romane. Simplă imitație? Nu. Sub acest „imperialism” se ascund anumite tendințe ușor de descifrat.
In primăvara anului 1938, presa economică din România, inspirată de anumite cercuri industriale și guvernamentale, începuse să discute cu toată seriozitatea perspectivele unui export de fabricate ale întreprinderilor românești. Cele scrise, nu se refereau la industriile alimentare, ale căror produse (făină, zahăr, uleiuri, etc.) se exportă încă dinainte de războiu, ci la industria metalurgică, textilă, de construcții, etc. S’ar părea deci, că „imperialismului român” i se căuta o aparență de… necesitate economică. In dosul acestei aparențe stăteau, în adevăr unele realități; totuși formularea tendințelor imperialiste, proclamate de „Garda de Fier”, drept necesități imediate pentru România, deși inspirată de vârfurile burgheziei românești, urmărea un obiectiv, bine precizat.
In literatura de propagandă se vorbea în repetate rânduri despre „destinul istoric al poporului român” și despre „rolul mesianic”, care ne-a fost încredințat de Dumnezeu”, etc.
„Este posibil — scria un conducător gardist — ca toate frământările milenare să se oprească la o simplă chestiune de formă: unirea într’un singur stat a tuturor Românilor? Nu simțiți din adâncuri cum clocotește marea renaștere a poporului român?”
La un moment dat, întreaga presă de extremă dreaptă, începuse să ceară, tumultuos, dinamizarea politicii românești.
Destin istoric? Mesianism? Dinamizare? Sub toate aceste vagi și pompoase formule se ascundea de fapt unul și același lucru, una și aceiași tendință.
„Garda de Fier”, a fost dela început o mișcare anti-comunistă. Prima titulatură pe care Codreanu a voit s’o dea „Legiunii Arhanghelului Mihail” a fost de aceea de „Falangă anti-comunistă”. In cartea sa „Pentru Legionari” făcând istoricul legiunii, subliniază în mod insistent acest lucru.
Atitudinea anti-sovietică adoptată mai târziu de „Gardă”
