„Moartea — scrie un publicist gardist — este singurul mijloc de a mai înobila biata turpitudine omenească”. „Vă propovăduesc vouă dragostea de moarte, spre a vă desvolta gustul veșniciei” scrie un altul. Pe când însă cultul morții la național-socialiștii germani, îmbracă forma „morții eroice” și furniza unul din elementele fundamentale ale educației militariste și războinice, în „Garda de Fier”, întrebuințarea dată era diferită: se crea astfel, atmosfera necesară „asasinatului eroic”.
Din cadrele „Gărzii de Fier”, s’au format și se formează până astăzi pe o asemenea bază, echipele morții. Membrii acestor echipe sunt legați între ei prin jurăminte solemne și impresionante. Obiectivul pe care și-l propun, este, în principal, asasinarea adversarilor legiunii.
Toată frazeologia cu „proslăvirea morții”, cu „necesitatea descompunerii drept condiție a existenței” a slujit numai ca să transforme pe unii dintre exaltații legionari, recrutați din mica burghezie orășănească, în simpli și ordinari asasini.
Aspectul mistico-criminal al ideologiei gardiste, constitue cea de a treia caracteristică a mișcării.
Cel de al patrulea element compenent al ideologiei „Gărzii de Fier”, nu este specific românesc. Dar conținutul pe care l-a luat și forma în care s’a manifestat, îi dă o notă de originalitate ce merită să fie subliniată.
In țările în care a apărut fascismul, el reprezintă tendințele imperialiste ale vârfurilor reacționare ale capitalului monopolist. Germania hitleristă și Italia mussoliniană sunt exemplele tipice. Dar România, țara agrară care își satisfăcuse prin tratatele de pace toate pretențiile teritoriale și îngloba deja o populațiune străină de aproape cinci milioane de oameni, putea fi stat imperialist? „Garda de Fier” a proclamat
