„Garda de Fier”, are la activul ei o serie de crime și asasinate. Ne vom ocupa mai departe de împrejurările în care au fost săvârșite. Vom arăta atunci pentru ce nu atât eroismul individual, cât impunitatea garantată infractorilor de extremă dreaptă a ușurat comiterea lor. Totuși, în România, asasinatul politic individual a constituit, până la apariția „Gărzii de Fier”, o raritate.
Elementele mici-burgheze, recrutate în organizațiile gardiste, erau, în marea lor majoritate, tineri sub 20 de ani. Ei erau ținuți într’o permanentă stare de exaltare. Nici un artificiu nu era neglijat pentru a cultiva toate instinctele primare din sufletul acestor elemente. Am arătat că „Garda de Fier” era organizată în cuiburi. Ședințele acestor celule organizatorice erau impregnate de mister și solemnitate. Astfel orice ședință începea cu apelul morților. Morții răspundeau însă în cuiburile gardiste, așa cum au continuat să răspundă, în timpul guvernării legionare, în întrunirile publice. Un glas cavernos, al unuia dintre cei de față, răspundea „prezent”. In cuib nu se vorbește, nu se discută. Ordinele căpitanului erau ascultate într’o tăcere quasi-religioasă. In „Cărticica șefului de cuib” — manualul oficial al organizației gardiste — stătea scris textual: „In cuib să nu se discute în contradictoriu. Nimeni să nu turbure majestatea tăcerii”.
Acestor forme de viață interioară a mișcării, li s’a creat și un fond adecuat. „Cultul morții”, împrumutat frazeologiei naziste, a devenit unul din leit-motivele propagandei printre intelectuali și elementele mic-burgheze.
Câteva pilde:
„Legionarul iubește moartea căci sângele lui va servi pentru plămădirea cimentului României legionare”. („Cărticica șefului de cuib” punctul 8).
„Cine renunță la mormânt, renunță la înviere”. (Codreanu: „Pentru legionari”).
„Moartea, numai moartea legionară, ne este cea mai scumpă nuntă dintre nunți”. (Cântec legionar).
