Una din afirmațiile des repetate, de literatura legionară, era necesitatea „să se păstreze nealterat sufletul poporului român”. Cum era înțeles acest comandament etnic? „In condițiile actuale, țara analfabetică, să ne fie un ideal” proclama cu emfază un recunoscut șef de școală literară gardistă, prin gura unui erou dintr’un cunoscut roman de al său. „Să vedem — spunea mai departe — dacă românul poate rămânea el însuși, când va începe să se spele în fiecare zi”. Și concluzia: „Când vom introduce școli înalte, biblioteci, medii culturale, Dumnezeu știe ce se va alege din ființa noastră română”. (Mircea Eliade, „Huliganii”).
Poporul român trebuia deci să rămână în întuneric, — analfabet și ros de boalele mizeriei fiziologice — căci numai astfel putea „fi el însuși”, dar mai ales numai astfel mistica legionară găsea climatul favorabil propriei înfloriri. Intre idealul conducătorilor gardiști, așa cum îl doreau ei poporului român și sumbra realitate în care acest popor trăește, exista o perfectă identitate. Intre mijloacele de propagandă întrebuințate și fondul însuși al gândirii legionare, nu există deci nici o deosebire. Propagandă și ideologie se suprapun perfect.
Aceasta este a doua trăsătură specifică a mișcării fasciste din România.
Mica burghezie și intelectualitatea semidoctă nu puteau fi captate prin întrebuințarea acelorași mijloace propagandiste, care se dovediseră atât de eficace, în lumea satelor. Antisemitismul oferea, în adevăr, o formulă comodă, dar insuficientă. Apoi, antisemitismul constituia încă cu mulți ani înainte de apariția gărzii, platforma „Ligii Cuziste”. Antisemitismul devenise astfel în anumită măsură o monedă depreciată, printr’o prea frecventă circulație. Nu oferea nimic inedit. Trebuia deci găsit ceva nou, care să contribue la transplantarea misticei legionare și în mediul orășenesc.
