luau aceste jurăminte, dădea o și mai mare tărie întregei scene.
Dar nu numai sentimentul religios al țăranului român a fost astfel utilizat, ci și tot ceiace putea să-l impresioneze, în mistica și superstițiile lui.
Se înscenau adevărate mascarade. Propagandiștii legionari mergeau totdeauna în grupe de 25—30 oameni. Ajunși în mijlocul satului cântau imuri de slavă lui Dumnezeu și căpitanului, iar țăranii erau puși să facă rugăciuni, în genunchi, și să sărute pământul. De multe ori aceiași propagandiști îmbrăcați în uniformele verzi ale legiunii și purtând steaguri, pătrundeau călare în sate, cu aere de adevărați arhangeli.
Una din ocupațiile de căpetenie ale taberelor de muncă formate de „Garda de Fier”, era ridicarea de troițe în diferite sate și regiuni ale țării, care să simbolizeze adânca religiozitate a întregei mișcări. Dar propaganda legionară nu se oprea numai aici. In timpul unei campanii electorale, din județul Neamț, propagandiștii gardiști, ca să impresioneze și mai puternic pe țărani, nu s’au dat în lături să întrebuințeze un muribund. „Câțiva legionari — scrie un martor ocular, fost și el conducător gardist —, duceau patul cu muribundul din sat în sat, iar nenorocitul de Bicleanul (acesta era numele bolnavului) horcăia cu limbă de moarte: votați pe Codreanu. Și caravana asta lugubră pleca mai departe. Bicleanul a murit apoi”. (Din broșura lui Corbea).
In ce privește fondul propagandei gardiste, una din cele mai agitate parole era: apărarea religiei ortodoxe-creștine și a crucii lui Hristos, împotriva comunismului, „dărâmător de biserici”. Apărarea bisericii dominante, întărirea sentimentului religios în popor, combaterea iudaismului și a sectelor religioase constituiau adevărate puncte de pro-
