Sari la conținut

Pagină:Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf/38

Această pagină a fost validată

CAPITOLUL II

EXTREMA DREAPTĂ DIN ROMÂNIA ȘI CEI CARE AU SPRIJINIT‑O

Câteva cifre elocvente

In anul 1931, in alegerile parlamentare, relativ libere, numărul de voturi obținut de „Garda de Fier” a fost de 30.783 sau 1,2% din numărul total al alegătorilor. „Liga Apărării Naționale Creștine” a obținut 113.863 voturi sau 4,1%.

In anul 1937, la un total de voturi pe țară puțin crescut față de 1931 și tot în alegeri parlamentare relativ libere, „Garda de Fier” a obținut 478.378 voturi sau 16,5%, „Liga Creștină” 281.167 voturi sau 9,1%.

In cifrele de mai sus se reflectează creșterea influenței mișcărilor de extremă dreaptă din România și, în oarecare măsură, întărirea lor organizatorică. Căci aceste două grupări politice — care nici una nu se intitula la început partid — reprezentau de fapt mișcarea fascistă din România. Toate celelalte organizații care s’au numit pe rând: „național-socialiste”, „naționale”, „valachiste”, au avut o existență efemeră și nu au jucat niciodată un rol de vre-o oarecare importanță.

„Liga Apărării Naționale Creștine” a luat naștere îndată după războiu, schimbându-și de câteva ori titulatura. Dela

36