vibrant apel „la înțelegerea și patriotismul” celui căruia îi era adresată scrisoarea, „ca să găsească mijloacele și toată înțelegerea pentru a readuce pacea în mijlocul poporului nostru atât de greu încercat”. Conducătorul Legiunii dădea în același timp toate asigurările că „o regăsire sufletească” s’ar face din partea mișcării gardiste „fără nici un fel de rezervă”, aceasta fiind „dorită din toată inima”. (Presa din 16 Aprilie 1941).
Deci, o colaborare, fără rezerve și fără condiții.
Dacă „regăsirea sufletească” nu s’a făcut, de vină nu este deci lipsa de bună voință din partea cadrelor conducătoare legionare, ci pentru simplul fapt că prezența acestora — cași a întregii lor mișcări — alături sau în sprijinul dictaturii militare, nu mai prezenta nici un fel de necesitate. O asemenea prezență era chiar inutilă, pentru acei care, în trecutul apropiat, folosise Legiunea pentru propriile lor scopuri politice și militare, adică pentru conducătorii celui de al III-lea Reich.
In asemenea condiții dictatura militaro-fascistă a pășit mai departe în activitatea ei și a pregătit unul din obiectivele principale ale programului ei politic: răsboiul anti-sovietic.
Cu ziua de 22 Iunie 1941 o nouă epocă începe însă în istoria poporului român. Nu efemera dictatură militară, nu ambițiile nemăsurate și vane ale unui personaj de operetă, proclamat „conducătorul neamului”, ci de astădată este în joc însăși existența României, ca stat liber și independent. Mai mult. Odată cu declararea războiului, România a intrat pe calea marilor și fundamentalelor prefaceri.
Viitorul nu va lăsa multă vreme nedeslușite căile lui…
Aprilie—Octomvrie 1941.
Poiana Țapului (Zamora).
