însă alianța germano-română a început să funcționeze ca un instrument de războiu împotriva Uniunii Sovietice, apărând astfel posibilă nu numai ocuparea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, dar chiar a unor întinse teritorii peste Nistru, și — toate iluziile fiind posibile — poate chiar lichidarea definitivă a regimului sovietic, criticele anti-germane amuțiră dintr’odată. Mai mult. Politica războinică anti-sovietică a găsit un sprijin deschis în atitudinea oficială luată de acele elemente conducătoare ale partidului național-țărănesc susținute și reprezentate în special de d. Iuliu Maniu. D. Gh. Brătianu, vice președintele partidului liberal, s’a plasat pe o linie politică asemănătoare, în ce privește războiul anti-sovietic.
Numai că rapida, mai mult, fulgerătoarea victorie română-germană se lăsă așteptată. Armatele române au fost mânate să treacă Nistru și să lupte adânc în teritoriul sovietic. Perspectivele răsboiului — în momentul când scriem aceste rânduri suntem la începutul toamnei anului 1941 — sunt mai tulburi decât ori și când. Că el nu se va termina până la începutul iernii apare ca un lucru sigur chiar și celor mai optimiști răsboinici din cafenelele Bucureștilor. Aceasta înseamnă secătuirea forțelor umane și materiale ale țării, în împrejurări destul de grele, date fiind pretențiile încă actuale ale Ungariei și asupra celeilalte părți din Transilvania. In acest moment și în asemenea împrejurări încep să fie din nou formulate critici și să se formeze curente opoziționiste împotriva alianței germano-române și a riscurilor politicei prea servile față de puterile axei. Dar toate acestea apar acum târziu, după 22 Iunie 1941…
Dar în jurul dictaturii militare s’au mai coalizat, curând după instaurarea ei, și toate grupările și elementele reacționare, care nu făceau parte din burghezia propriu zisă. Dat
