arată clar cine urmează să fie principalul beneficiar al românizării vieții economice dela noi din țară.
Cât de departe suntem de românizarea legionară făcută cu revolverul și tortura, cu șantajul și amenințarea și cât de organizată apare noua ei ediție sub dictatura militară… Marei finanțe, capitalului bancar și vârfurilor burgheziei românești, iată cui pregătea noul regim, câștigul sigur și efectiv depe urma românizării.
Dacă pe plan intern existau anumite interese pe care dictatura lui Antonescu a încercat să le speculeze (ne-am mărginit doar la cele capitale) exista în domeniul extern o chestiune, cel puțin, în care vârfurile reacționare ale burgheziei românești au încercat o coalizare a tuturor forțelor, posibil de mobilizat în acel moment.
Alianța germano-română a născut vii controverse și s’a isbit, dela început, de o oarecare opoziție în anumite medii burgheze. Apropierea de Germania apărea primejdioasă, în deosebi pentru interesele acelei părți din burghezia română care se temea de o penetrație economică a imperialismului german la noi. „Industria națională” urma să sufere crunte lovituri. Apoi dictatul dela Viena era încă vilu in mintea tuturor și nu mai puțin în a celor care vedeau în pierderea unei părți din Transilvania grave îngrădiri câmpului propriu de activitate. In sfârșit, unele cercuri financiare și industriale românești mai aveau încă destul de puternice legături de afaceri cu Anglia și Franța pentru ca supremația germană pe care o facilita politica alături de axă să nu le dăuneze grav interesele.
Dacă din aceste puncte de vedere existau divergențe — unele dintre ele destul de puternice — în rândurile exponenților burgheziei, ele erau numai în raport cu apusul, cu vechile alianțe, cu frica de Germania. In momentul în care
