ei fiscală, printr’o serie de dispoziții administrative, atunci când nu pășește la forme deschise de expropriere, a „ușurat” trecerea lui în stăpânirea românilor. Astfel, o serie întreagă de întreprinderi industriale, comerciale sau de transport evreești au trecut sau urmează să treacă în patrimoniul românilor. Cu adevărat în stăpânirea lor proprie?
Finanțarea exproprierilor făcute de legionari — atunci când se ofera în general un preț — era făcută cu bani furați. Cele 52 de milioane plătite pentru fonduri de comerț în valoare de un miliard de lei proveneau, în cea mai mare parte, din jafuri. In acel moment, în adevăr nici una din marile bănci nu a înțeles să deschidă credite pentru asemenea operații de românizare. Mai mult. Deși „Banca Națională” fusese silită să ia o hotărîre în acest senz, încă din toamna anului 1940, ea nu începe să deschidă credite, în mod efectiv, decât după Ianuarie 1941. Dar de atunci ea participă în mod susținut la românizare. Sumele puse pe calea creditului pentru românizare s’au ridicat curând la 700 de milioane. Printr’un decret lege din Aug. 1941, „B.N.R.” este autorizată să ridice aceste credite la un miliard, apoi la un miliard și jumătate. In ce condiții însă primea la reescont „B.N.R.” biletele la ordine, în scopul finanțării românizării? Vom cita câteva rânduri din comentarul pe care îl face ziarul „Universul”, decretului lege mai sus pomenit: „Astfel contractele de împrumut se vor încheea numai cu prealabila autorizație a „B.N.R.” care ia asupră-și un rol tutelar și de control bine precizat, iar instituțiile bancare care finanțează nu vor putea remite beneficiarului suma împrumutată decât dacă acesta i-a constituit sub orice formă garanțiile socotite îndestulătoare de „B.N.R.” în principal ipoteci și gaj asupra fondului comercial, dimpreună cu componentele sale. („Universul” din 25 August 1941).
„Rol tutelar și de control” din partea „B.N.R.”, „ipoteci” și „gaj” la băncile direct împrumutătoare, toate acestea
