Sari la conținut

Pagină:Sub trei dictaturi (Lucrețiu Pătrășcanu, 1945).pdf/252

Această pagină a fost verificată

In măsura în care noul regim era anti-gardist și organiza în mod sistematic represiunea împotriva cadrelor legionare rămase în țară și, mai departe, în activitate, el acționa în interesul păturilor fundamentale ale burgheziei românești, stânjenite, dacă nu amenințate în stăpânirea lor, de foștii guvernanți.

Conținutul antipopular al regimului Antonescu

In al doilea rând, dictatura militară, în măsura în care menținea în vigoare — ba chiar înăsprea — dictatura ca formă de guvernare, încerca să apară ca exponentă a întregii burghezii. Excluderea masselor muncitorești, țărănești și chiar mic burgheze dela orice participare în viața politică, răpirea tuturor drepturilor și libertăților publice pentru acei care, cu munca și cu banul lor susțineau întregul edificiu al statului, convenea însă în special elementului reacționar al acestei burghezii. De aici, rezervele împotriva perpetuării unei asemenea guvernări anti-constituționale și anti-democratice, împotriva aplicării metodelor care au adus, sub regele Carol al II-lea la formarea blocului opoziționist acelor grupări din sânul burgheziei, care exercitaseră puterea în cadrul regimului parlamentar și nu erau de acord cu asemenea măsuri. Rezervele făcute erau însă cu timiditate enunțate. Nici unul din exponenții acestei opoziții mu se ridica să formuleze un program opus celui al dictaturii militare. Faptul că în condițiile create după prăbușirea dictaturii carliste și a celei legionare, burghezia română a trebuit să se lase reprezentată și că nu a fost în stare — prin aparatul ei politic guvernamental — să ia din nou în mână exercitarea puterii politice, prezenta desigur anumite inconveniente. Dar aceasta era consecința carenței pe care tocmai acest aparat al ei o dovedise permanent dela 1938 încoace. Noul regim putea să înfățișeze, din acest punct de vedere, o soluție nesatisfăcătoare, dar formula pe care o reprezenta — chiar dacă se făceau unele rezerve —

250