și structura regimului care a preluat puterea politică, a doua zi după 23 Ianuarie 1941.
Totuși, a existat o deosebire și încă una esențială între ceea ce reprezenta dictatura militară din România, sub conducerea lui Antonescu, față de regimurile similare din Grecia sau Bulgaria, chiar și în primele lor stadii.
Coteriile ofițerești care în Grecia sau Bulgaria, în parte și în Jugoslavia pe vremea regelui Alexandru, au pus mâna pe putere, înlăturând vechile partide politice și pe oamenii lor de guvernământ, nu reprezentau decât fracțiuni ale păturilor stăpânitoare din acele țări. In loviturile de stat de aici se reflecta nu numai ascuțirea conflictului între mase și guvernanți, ci și un alt conflict, care de cele mai multe ori mergea paralel, în sânul guvernanților înșiși. De aceea, totdeauna o parte a claselor stăpânitoare trecea în opoziție deschisă față cu regimul astfel instaurat. Opoziția putea să ia forme deosebit de tranșante, (pildă asasinarea lui Radici în Jugoslavia, expatrierea forțată a lui Venizelos în Grecia, arestările masive printre oameni politici democrați în Bulgaria, etc). Generalul Metaxas în Grecia a luat măsuri restrictive nu doar în ce privește activitatea organizațiilor și partidelor populare, ci și împotriva burgheziei liberale. Generalul Jifcovici în Iugoslavia a practicat, deasemenea, o politică de represiune față de o parte a burgheziei sau a agrarienilor croați și sloveni, desposedând de drepturi politice și o parte din burghezia liberală sârbă. In Bulgaria, măsurile au fost mai puțin radicale, dar imediat după 1934 organizațiile ofițerești au jucat rolul principal în locul vechilor partide burgheze.
In România, în anul 1941, situația se prezenta, din acest punct de vedere, schimbată.
Am văzut mai sus pentruce armata a fost chemată să lichideze guvernarea legionară și pentruce ea a rămas
