devastările și asasinatele în toate cartierele Bucureștilor.
Numai în ziua de 22 Ianuarie, la orele 12, armata începe să curețe cuiburile de rezistență legionară. Până în cursul zilei de 23, întreaga rebeliune este lichidată, toate punctele întărite fiind în mâinile forței armate.
Această pastișare a unei demonstrații insurecționare a fost botezată de publiciștii legionari… o revoluție.
In primul rând, Garda nu a putut antrena massele în mișcarea începută. Singurele elemente prezente și combative, erau cadrele ei și o parte din aderența organizată, din București. In timpul jafului, li s’au alipit elementele declasate și mizere dela periferiile Bucureștiului. Massele muncitorești și țărănești din țară au rămas, în tot timpul celor trei zile, pasive. In cele mai multe orașe din țară, liniștea nu a fost câtuși de puțin turburată.
Atât în timpul pregătirii cât și a manifestațiilor de stradă din 20—22 Ianuarie, nici un punct de program, nici o lozincă, nici o singură revendicare cu caracter popular nu a fost formulată.
Drept ilustrare, vom cita un pasagiu din manifestul lui Dumitru Groza, adresat muncitorimii: „Blestemata hidră masonică își arată iarăși colți prin rânjetul sinistru al jidovitului Al. Rioșianu, care a ocrotit pe asasinii bravului ofițer german ucis pe străzile Capitalei. Nu mai putem răbda. Vrem înlăturarea și imediata pedepsire a tuturor slugilor masonice care încearcă să predea țara din nou în ghiarele jidoviților. Vrem alungarea lui Rioșianu și a uneltelor lui. Vrem guvern legionar, vrem România legionară”.
„Jos francmasoneria”, „trăiască Horia Sima”, „moarte jidanilor”, iată singurele parole „de luptă” articulate pe străzile Bucureștilor în timpul celor trei zile. Prima lozincă era o stupiditate și un lucru lipsit de sens. Nu numai massele legionare, dar nici măcar cea mai mare parte din cadrele mișcării habar nu avea ce este francmasoneria și ce sunt masonii. Cea de-a doua se adresa doar unor partizani, al
