funcționa în momentul formării guvernului legionar, nu fusese nici destrămat, nici câștigat de „Gardă”.
Aceeași solidaritate care lega ofițerimea de păturile guvernante, o întâlnim și la birocrația statului, mai ales la elementele ei superioare.
Pe măsură ce conducerea legionară a încercat să pună stăpânire deplină asupra aparatului de stat, au trebuit să se nască puternice conflicte între noii guvernanți și funcționarii de carieră. Incercarea de a licenția în massă, o parte a cadrului funcționăresc, punându-l în disponibilitate, nu a reușit. Prin dublări, numiri de comisari și controlori speciali, acaparând vărfurile aparatului birocratic în ministere, instituții publice, case autonome, etc., conducătorii legionari au parvenit să ocupe posturile de comandă în stat. Dar ei au fost nevoiți să lucreze cu vechiul aparat care nu era nici sigur, nici legat organic de mișcarea legionară.
Elementele gardiste nou învestite cu atribuțiile puterii, dacă nu aduceau o pregătire profesională temeinică, competență, cultură sau o autoritate personală, au strălucit, în schimb, printr’un afacerism, o sete de îmbogățire rapidă și o coruptibilitate rar întâlnite, chiar într’un corp funcționăresc care numai prin puritanism și înaltă ținută morală nu strălucea.
Aceste atribute constituiau o cauză în plus ca animozitățile între mișcarea legionară și birocrația statului să crească și să se adâncească.
Intimidată și terorizată în timpul guvernării, această birocrație a folosit primul prilej care i se oferea ca să contribue la înlăturarea dela putere a Gărzii.
Acest prilej i se oferi la sfârșitul lunii Ianuarie.
Imediat după ce a preluat guvernul, conducerea mișcării legionare dădu ordinul de înarmare a organizațiilor refăcute.
