încetase să mai fie indispensabilă. Mai mult încă. Felul în care se desfășura viața publică, sub guvernarea legionară, nu convenea nici armatei ocupate, nici lui Hitler. De aceea, în conflictul izbucnit între Antonescu, sprijinit de armată, și mișcarea legionară, Hitler a luat partea lui Antonescu, și împotriva Gărzii, deși aceasta nu reprezenta altceva decât o filială a N. S. D. A. P.‑ului.
In adevăr, în răsboiul plănuit împotriva URSS, armata română și nu „Garda” urma să joace rolul principal. Apoi, în starea de desorganizare în care se găsea România, în toamna anului 1940, guvernarea legionară nu făcea decât să slăbească și mai mult funcționarea aparatului productiv al țării, menținând o stare de permanentă panică și nesiguranță. Dacă acest lucru interesa în primul rând economia românească, într’un grad foarte înalt interesa și Germania, care avea aici unul din principalele ei isvoare de aprovizionare. Este adevărat că panica produsă de activitatea desfășurată de cadrele legionare, în timpul celor câteva luni de guvernare, a permis acapararea unor întreprinderi de către firmele și băncile germane. Dar acest lucru nu putea trece pe primul plan, față de interesul principal: menținerea forțelor de producție ale României la un nivel cât mai ridicat.
Efectele guvernării legionare, pe tărâm social, nu erau mai puțin grave. Massele populare românești, supuse unui regim de restricții din ce în ce mai severe, jefuite de hrana lor zilnică, sistematic înfometate trebuiau să fie supuse unui sistem opresiv, pe care un aparat de stat, minat de conflicte și frământări lăuntrice, nu-l putea nici concepe, nici aplica. Dimpotrivă, carența aparatului de stat nu făcea decât să ușureze formarea și cristalizarea curentelor opoziționiste anti-germane.
In sfârșit, în al treilea rând, ceea ce marca noua guver-
