Conducerea legionară și-a dat seama de această situație și a încercat să-și întărească, pe două căi, propriile ei poziții în armată.
Intâiu, prin prelucrarea soldaților și a gradelor inferioare, intensificând aici agitația și propaganda. Acestei prelucrări i s’a dat o bază teoretică și doctrinară. Aceasta însemnă însă o precisă atitudine tocmai împotriva corpului ofițeresc. Iată, de pildă, ce scria revista legionară „13 Jilava”, nr. 1, pag. 10: „Ofițerii nu mai trebue să fie o castă în mijlocul societății. Ei trebue să se preocupe de toate problemele sociale, politice, economice, culturale, care frământă sufletul națiunii. Armata trebue să fie a poporului. Ofițerul nu mai trebue să fie un șef impus prin ordine și regulament. El trebue să fie ales sau să fie socotit ca ales de oștenii de sub comanda lui”. In acest sens, gardiștii au început „prelucrarea armatei”. Bine înțeles că ei s’au adresat în primul rând elementelor de pe scara cea mai de jos a ierarhiei ofițerești.
„Atenția (legionarilor) a fost îndreptată mai ales față de ofițerii tineri și elevi dela școlile de ofițeri” se afirmă într’un document oficial, Au fost convertiți la mișcarea legionară „numeroși ofițeri și subofițeri activi tineri”. „Rătăcirile” printre ofițerii superiori au fost însă numai rare. („Pe marginea prăpastiei” vol. I, pag. 11), Era de fapt o activitate de destrămare și reîncadrare în spiritul și disciplina legionară. „Mișcarea legionară tindea să aibă o armată proprie, cu care să înlocuiască sau să distrame pe cea a națiunii” (ibidem, vol. II, pag. 80).
Aceste încercări însă au dat greș. Ele s’au izbit dela primii pași de o violentă opoziție, tocmai a corpului ofițerese care, fără să aștepte primele rezultate ale unei asemenea munci propagandistice, a pornit s’o suprime prin măsuri represive. Astfel, într’un comunicat din 10 Decemvrie 1940, se dădeau
