In al treilea rând, suprimarea fără judecată — din spirit de răsbunare — a unor ofițeri superiori și inferiori (cazul celor uciși la Jilava), care nu fuseseră totuși sub dictatură regală decât organe in subordine și deci supuse disciplinei militare, a atins solidaritatea ei de corp, care se dovedea mai puternică chiar decât antipatia de care se bucuraseră unii dintre cei asasinați pentru slugarnica lor atitudine, din trecut.
Acestea erau cauzele speciale, care au acționat direct în mediile ofițerești. Existau însă și cauze generale, care nu puteau să nu se reflecteze, și ele, în acest mediu. Cea mai de frunte cauză era însuși caracterul, structura socială și rolul politic, pe care îl avea de îndeplinit corpul ofițeresc.
Statul actual, sub influența elementelor reacționare și-a creat în armata permanentă unul din puternicele sale instrumente de dominație, atât înăuntrul cât și în afara granițelor țării. Spre deosebire de miliția populară, care rămâne parte integrantă din massele muncitorești și țărănești, armata permanentă, prin felul recrutării ei, dar mai ales prin cadrele ei de conducere, constitue un organ aparte, deasupra și nu o singură dată îndreptat împotriva națiunii. Deși baza armatei este formată tot numai din aceleași elemente muncitorești și țărănești.
Apoi, în privința ofițerimii, intervine și un al doilea factor. Mulți din cadrele ei superioare sunt proprietari de moșii, de averi imobiliare și mobiliare, deci sunt legați prin mii de fire cu vârfurile burgheziei propriu zise.
Redusă problema la cadrul care ne interesează, este logic și natural ca atitudinea negativă pe care burghezia a luat-o față de mișcarea legionară și de guvernul ei să se fi reflectat nemijlocit în atmosfera anti-gardistă, care domnea încă mai de mult în rândurile ofițerimii.
