Obținerea unor asemenea rezultate, care dovedeau schimbarea intervenită în starea de spirit a țărănimii față de „Gardă”, a părut multora surprinzătoare. Ea este însă perfect explicabilă. Dacă atitudinea „Gărzii” din timpul opoziției a îndepărtat simpatiile unei părți din țărănime, guvernarea legionară — mai ales sub protecția baionetelor germane — nu a făcut decât să adâncească rezerva țărănimii și s’o transforme în adversitate deschisă.
Nesfârșitele parastase, deshumările și reînhumările de cadavre intrate în putrefacție, te-deumurile și slujbele religioase nu mai puteau constitui nici chiar în lumea satelor o suficientă platformă, pe baza căreia mișcarea să-și recâștige vechile poziții.
De altfel, sfârșitul guvernării legionare și atitudinea soldaților care au fost chemați să reprime încercarea de rebeliune dela sfârșitul lui Ianuarie 1941 dovedeau cu prisosință că „Garda” încetase să mai fie populară la sate și orice sprijin așteptat din rândurile țărănimii era o așteptare zadarnică.
Cu toată atitudinea ei ostilă față de mișcarea legionară, burghezia română nu-i putea opune nimic ca forță organizată. Partidele ei erau destrămate și slăbite de opresiunea și corupția exercitată de dictatură regală. Aparatul acestor partide exista încă — și acesta doar în parte — dar elementele care îl compuneau erau timorate, lipsite de perspective, incapabile de orice inițiativă. Apoi colaborarea conducerii și cadrelor partidului național-țărănesc cu șefii Legiunii, în frunte cu însăși Căpitanul, creiase o atmosferă de complicitate, dăunătoare, în primul rând, partidelor democrate. Oamenii politici burghezi din cauza pasivității, oportunității și greșelilor comise își pierduseră autoritatea de care se bucuraseră odinioară. Demoralizați, izolați și rupți de masse ei nu
