Pentru mișcarea legionară este cât se poate de caracteristică activitatea prin care s’a încercat să se înlocuiască realizările pentru muncitorime sau, în general cele cu caracter social. Dela început, cu un mare fast și multiple mijloace propagandistice s’a deschis campania pentru funcționarea „Ajutorului legionar”. „Ajutorul legionar” e punctul de plecare în uriașa operă ce se pregătește pentru salvarea neamului” declara Gârneață, comandantul suprem al organizației („Timpul” 21.IX.40).
Problemele sociale ale României, dar mai ales problema centrală, mizeria cruntă în care se sbăteau păturile muncitoare — urmau să-și găsească, cel puțin un început de soluționare. Acest lucru trebuia să se realizeze pe calea și în cadrul „Ajutorului legionar”.
Ce era acest „Ajutor?” O operă, concepută și pusă în practică, după cea mai pură rețetă a filantropiei burgheze, cu toate susținerile contrare, în numele „ambiției naționale” și a „mândriei familiei românești” ale aceluiași Gârneață. A cere dela cei bogați pentru ca să liniștești pe cei săraci, aceasta era o formulă veche, a cărei ineficacitate totală era de mult dovedită. Dacă acest fel de filantropie venea în crasă contrazicere cu atitudinea combativă a muncitorimii, ea se încadra însă perfect în armonia socială, proclamată și practicată de Legiune, ca directivă de bază în privința tranșării chestiunilor sociale.
Dacă ideea de filantropie stătea drept fundament „Ajutorului legionar”, care au fost rezultatele practice ale celor câteva luni de intensă activitate a cadrelor gardiste, în cuprinsul acestei organizații?
Un mare mister a plutit, permanent, în ce privește partea a doua a activității „Ajutorului legionar”, adică acea a distribuției. In adevăr, în numele acestui „Ajutor” nu numai că s’au prădat, în masă, casele evreești, nu numai că s’au
