era pur și simplu o organizație legionară, menită să capteze pe muncitori, să-i încorporeze organizatoric mișcării și să-i prelucreze in cultul misticii cunoscute. Acest corp n’a reușit să strângă din rândurile muncitorimii decât elemente asemănătoare celor pe care le-am văzut active în timpul rebeliunii.
In sfârșit, campania pentru organizarea cantinelor n’a avut nici întinderea necesară, ca să cuprindă majoritatea întreprinderilor industriale și nu putea constitui, ea singură, „platforma muncitorească” a Gărzii.
Așa încât adevăratele probleme interesând muncitorimea au fost lăsate neatinse de activitatea guvernamentală legionară și nu au apărut, sub nici o formă, nici în presa zilnică, nici în celelalte publicații ale mișcării. Nici un fel de măsuri cu caracter durabil nu au fost luate. Ziua de lucru a rămas mai de parte la bunul plac al patronatului. Aplicarea minimului de salar a fost parțială. Introducerea scării mobile de salarizare, ca o măsură generală, atât de necesară în timpul creșterii zilnice a scumpetei, a fost abandonată, deși fusese pusă în discuție încă sub dictatura. carlistă. Noi contracte colective nu au fost încheeate, decât sporadic. In ateliere și fabrici, nu s’a creat nici un fel de reprezentanță a muncitorimii, menită să-i apere interesele față de patron sau de autorități. Dreptul de grevă a rămas, ca și până atunci, suprimat. Breslele desființate n’au fost înlocuite cu nici un alt fel de organizații profesionale. Urcările de salariu, prin fixarea unui minim sau prin alte măsuri, au fost repede întrecute de continua scumpire a vieții. Față de 1937, indexul scumpirii vieții arăta la sfârșitul anului 1940 o creștere de 89%. Numai din August până în Noemvrie 1940, deci sub guvernare legionară, scumpetea crește cu aproape 20%. („Excelsior” 26 Ianuarie 1941).
In schimb, desarmarea muncitorimii de orice drepturi, împiedicarea organizării ei sub orice formă, terorizarea și urmărirea, până la asasinat, a elementelor ei conștiente, în-
