ziua de 19 Ianuarie 1941 directorul ziarului „Excelsior”, legionarul Ion B. Demetrescu, într’un articol intitulat „Liniște, siguranță, încredere”, în care se ocupa de panica stârnită de felul în care averile evreești erau jefuite: „Nici marea industrie, nici marea finanță, ca în trecut, nu își vor avea de spus cuvântul, afară doar ca informatori, ci vor vorbi numai principiile de reînoire a neamului care stau la baza spiritualității și eticei legionare”. Cine erau reprezentanții acestei „spiritualități” și ale acestei „etice”? Intreprinderile evreești, indiferent de natura lor, erau acaparate de niște aventurieri, cei mai mulți declasați sau simpli cavaleri de industrie, când nu erau borfași de meserie sau oameni cu caziere pentru infracțiuni de drept comun. Asemenea elemente nu ofereau nici cea mai mică garanție că vor putea conduce, stăpâni și pune în funcțiune bunurile astfel însușite. Dar aceasta era numai o față a medaliei și poate nu cea mai gravă.
Violentele exproprieri legionare au produs o asemenea panică pe piață, încât, din partea deținătorilor evrei a unor întreprinderi mari și mijlocii a început o masivă ofertă de vânzare. Deodată au apărut ca cumpărători, la prețuri care nu permiteau nici o concurență, emisarii germani care lucrau fie pe cont propriu, fie pentru anumite firme, bănci sau întreprinderi din Reich. Aceștia au început să cumpere. Exproprierea gardistă ducea astfel nu la „naționalizarea” capitalului evreesc, ci la „germanizarea” lui. Dispunând de masive sume în lei, puse la dispoziție chiar de statul român, fie pentru inexistentul export german, fie pentru întreținerea armatei de „instruire”, acești emisari ofereau prețuri peste valoarea reală a întreprinderilor cumpărate.
De astă dată, cu toate rigorile cenzurii, glasuri „indignate” s’au făcut auzite. Protestele, urmate de conflicte deschise (cazul petrecut la Mediaș în noaptea de 3/4 Decemvrie 1941) se semnalau chiar din rândurile legionarilor, lezați în încercările lor de acaparare, de „ofertele” venite din partea
