efectelor lor, de care industria românească s’a izbit dela începuturile ei, burghezia românească a socotit, după 1932, că momentul expansiunii ei a sosit, împrejurările fiindu-i favorabile.
Autarhizarea țărilor din centrul Europei, restricțiile valutare și generalizarea sistemului tarifelor prohibiționiste au deschis, dintr’odată, vaste perspective acestei burghezii. Apetiturile ei, de atâta vreme reținute și numai pe jumătate mărturisite, au ieșit la iveală. Burghezia română putea păși, cu mai mulți sorți de izbândă, să înlăture — sau, cel puțin, să îngrădească în mod substanțial — concurența capitalului industrial străin pe piața internă și să-și asigure la adăpostul unor puternice ziduri vamale, o situație preponderentă.
„Centrul de Cercetare și Documentare Economică” publică în ziarul „Universul” la 14 Noembrie 1938, următoarele cifre, pe baza statisticii întocmite de Ministerul Economiei Naționale. După calculele directorului Statisticei Financiare a Statului, volumul materiilor prime a sporit din 1929 până în 1937 cu 71,7%, pe când volumul produselor finite a scăzut în acelaș interval, cu 45,6%, iar acel al produselor semifabricate s’a mărit numai cu 5,60%. In raport cu importul, în 1920 materiile prime reprezentau 0,25% din valoarea lui totală, iar fabricatele 33,5%; în 1938, proporția celor dintâi crește la 12,9%, iar a celor din urmă scade la 8,34%. Chiar dacă aceste cifre nu reprezintă decât parțial realitatea, ele nu dovedesc mai puțin că încercările burgheziei române de a pune stăpânire pe piața internă începuseră să dea roadele așteptate.
Aceste rezultate deși adevărate manifestări de exuberanță ale industriei românești, sau mai bine zis ale beneficiarilor ei, nu reprezintă totuși decât o față a problemei. Acea față care interesa pe capitaliști, în calitatea lor de întreținuți ai acestei industrii și pe bietul consumator român, obligat să plătească o marfă proastă și scumpă, cu prețuri duble și
