microcefali, adevărate monstruozități omenești apăreau cu regularitate în rândurile acestora. Cunoscând origina socială, mediul de mizerie fiziologică — de cele mai multe ori hereditară — de unde veneau cei mai mulți dintre acești oameni, fenomenul nu poate surprinde. Cine a cercetat, cât de superficial, viața mahalalelor noastre știe în ce condiții de degenerare fizică — ca să nu mai vorbim de cea morală — cresc generații după generații. Bolile sociale bântue cu furie și fac, în fiecare an, mii și mii de victime. Că asemenea elemente, subminate de puternice complexe de inferioritate, s’au alăturat mișcării legionare, căutând în forță și violență un sprijin, un suport și o ocrotire, dar în același timp și posibilitatea unei reacțiuni tocmai a ceea ce constituia esența lor sufletească și morală, lucrul este perfect explicabil. Atmosfera care domnea în mișcarea legionară, de răzbunare facilă, de resentimente primare și de prejudecăți rasiste, de cruzime și sadism, nu-i putea decât atrage și mai mult.
Când însă asemenea elemente au avut libertatea, puterea și, mai ales, încurajarea oficială să acționeze asupra unor oameni lipsiți de orice apărare, așa cum erau toate victimele terorii legionare, excesul de cruzime, fioroasele cazuri de sadism, diabolica inventivitate în bestialitate nu mai pot constitui „inexplicabile fenomene, care nu cadrează cu sufletul blând și blajin al poporului român”.
Când se vor publica fișele celor care au făcut parte din poliția legionară, când se vor cunoaște antecedentele personale ale celor care au asasinat, schingiuit și maltratat în numele și în cadrul Legiunii, atunci criminologia se va îmbogăți cu un prețios material, care va merita studiu și meditare.
*
Ajunși la sfârșitul acestui capitol să reamintim „profesiunea de credință”, făcută în numele Legiunii, de Horia Sima a doua zi după declararea statului național-legionar. Iat-o: „1) Să trăim în sărăcie, ucigând în noi poftele de îmbogățire;
