teoretică. Era vorba doar de… crime rasiste. Desmățul antisemit pe care l-a practicat întreaga presă de dreapta și de extremă-dreaptă, valul de ură și de turpitudine pe care în fiecare zi, ani întregi, această presă l-a revărsat în massele cele mai înapoiate, preamărind orice violență comisă împotriva evreilor, toate acestea au trebuit să producă drept rezultat bestialitatea colectivă, manifestată în timpul stăpânirii gardiste.
Apoi a existat din partea conducerii Legiunii totala deslegare a cadrelor mișcării de orice răspundere pentru întreaga activitate asasină desfășurată. Crima, când nu era comandată de sus, era tolerată, de cele mai multe ori, în mod expres. Siguri de impunitate, convinși că regimul este înscăunat pentru vecie, întreg acel contingent de declasați, de mici burghezi înrăiți în mizerie și umilință, toată acea epavă omenească — plină de gânduri și porniri răzbunătoare — din care Legiunea și-a recrutat cu predilecție poliția și aparatul ei represiv, a putut da frâu liber instinctelor care stăpâneau întreaga ființă morală, minată de toate antecedentele vieții ei personale, coruptă de propaganda asasină legionară, având înaintea ochilor tabloul sângeros pe care îl înfățișau practicele dictaturii regale.
Aici trebuesc văzute adevăratele origini ale bestialității legionare. Aceste momente au dat caracterul de massă cruzimilor săvârșite.
Numai în mică parte poate fi constatat, în cadrul general al practicelor legionare, un element de natură patologică, personală. Nu manifestări individuale bolnave au stat la baza cruzimelor comise de legionari, ci sistemul le-a dat putința unor isbucniri fără frâu.
Ați privit vreodată o demonstrație legionară? V’ați uitat cu atenție la figurile celor care demonstrau? Ați avut ocazia să observați câțiva zeci de legionari, în șir, unul după altul?
Ceea ce isbea privirea, de la început, era numărul deosebit de mare al celor cu tare fizice. Gheboși, chiori, rahitici,
