cadrul economiei naționale”. „Funcțiunea” urma să fie, bineînțeles, „dirijată” și „îndrumată” — dar mai ales din plin exploatată — de conducerea Legiunii.
Mai rămâne să spunem un cuvânt și de bestialitățile de care s’au făcut vinovați legionarii — conducătorii, cași o mare parte a celor organizați — în timpul guvernării și în zilele rebeliunii.
Multă lume a fost surprinsă de valul de sânge care s’a abătut asupra întregii țări, în acele câteva luni de zile. Deși numai o mică parte din cruzimile, maltratările, violențele și asasinatele gardiste se cunoaște, iar din miile de omoruri — cele mai multe săvârșite în atmosfera unor adevărate orgii sadice — numai câteva au fost date publicității, în toată grozăvia lor.
Totuși și această latură a activității guvernamentale legionare își are explicația ei. Nu numai pentrucă este completarea logică a celei dintâiu sau pentrucă fructuoasele operații mai sus pomenite nu puteau fi duse la bun sfârșit decât semănând teroarea și panica. Ea apare însă ca o parte componentă a ideologiei și practicelor de bază ale însăși mișcării legionare.
Toate generațiile gardiste au fost crescute în cultul crimei și al asasinatului. Corneliu Codreanu și cei mai apropiați colaboratori ai lui, când nu au asasinat cu mâinile lor proprii, au inițiat, organizat și patronat asasinatele. Este vorba de crimele politice comise de gardiști la începutul activității lor. Dela acțiunea de massă pe care o preconizează mișcarea muncitorească și până la teroarea individuală distanța este enormă, pe când dela asasinatul eroic până la asasinatul pur și simplu distanța este foarte mică. Cu atât mai ușor de trecut, cu cât și asasinatele comise cu scopul jefuirii erau înfățișate, dacă nu într’un cadru eroic, totuși cu o justificare
