lupta contra feudalității — fie de proletariat, când acesta, fiind destul de puternic, era elementul dinamic de bază. Dar atât.
Nu dela reprezentanții aristocrației feudale puteau fi așteptate o atitudine sau o activitate înoitoare. Și tot atât de puțin și din partea acelor elemente, care se găseau totuși mai aproape de muncitorime. „Lumpenproletariatul”, de toate categoriile, dela delicvenții de profesie la pauperii cronici, la prostituate, cerșetori, etc., are o adevărată oroare de orice răsturnări sociale, de socialism, de comunism. Cuvântul de ordine: „cine nu muncește nu mănâncă” le inspiră tot atâta aversiune, ba poate chiar ceva mai multă de cât chiar burgheziei. Lipsa lor de respect față de proprietatea privată, căci ei trăesc la marginea și în afara cadrului societății actuale, nu-i transformă în adversarii ei principali ci doar în… infractori. Ei admiră luxul burgheziei, cei care pot o imită și sunt gata să slujească „ordinei” actuale, dacă norocul îi favorizează. Ei vor să folosească și să trăiască pe seama acestei ordine și nu s’o răstoarne. Ca ideologie, ca mentalitate, ca conștiință, „Lumpenproletariatul” rămâne străin muncitorimii, luptei ei, idealurilor pe care partea ei conștientă le urmărește.
Misticismul și antisemitismul trasează limitele neputinței lor ideologice de a înțelege adevăratele probleme pe care societatea actuală le pune, precum și soluționarea lor. In misticism ele găsese hrana intelectuală și morală, adaptată gândirii și fondului lor sufletesc, în care fatalismul, prejudecățile și superstițiile stăpânesc deopotrivă. In antisemitism, odată cu posibilitatea de a da frâu liber resentimentelor, umilirilor și setei de răzbunare pentru propria lor decădere și mizerie ei văd și o rețetă „aproape socialistă”, de îmbogățire pe seama capitalului evreesc.
In momentul în care „Garda” a venit la putere, deschizându-și astfel calea unor realizări practice și concrete, trăsăturile comune care uneau laolaltă categorii sociale atât de diferite ca structură, dar atât de apropiate ca atitudine,
