românesc, în epoca anterioară loviturii de stat din Fevruarie 1938.
Nici una dintre aceste categorii nu a putut și nu poate fi purtătoarea unui ideal progresist social, nu poate reprezenta un asemenea ideal. Pentrucă nici întoarcerea la trecut sau cramponarea în prezent — ceea ce caracterizează atitudinea unei părți din mica burghezie, nici omnipotența proprietății latifundiare și a vechilor caste aristocratice — ceea ce visează descendenții aristocrației, nici descompunerea societății — ceea ce năzuește și dorește „Lumpenproletariatul” nu spre viitor, nu spre progres, nu spre o viață socială superioară tind. Desigur, ordinea actuală nu le este favorabilă. Dar toți aceștia — fără excepție — o preferă unei noi ordine, in care eșafodajul social nu se va mai baza pe actualele criterii, pe bogăția acumulată, pe ierarhia nașterii sau a averii. Aceasta explică conservatorismul lor — atunci când au ce apăra — și adversitatea lor față de ideile înoitoare. Tocmai de aceea, din aceste elemente, mișcările reacționare și-au recrutat aproape permanent și în toate țările, o bună parte din aderența lor „populară”.
Astfel s’a născut o largă categorie de nemulțumiți, care creștea în măsura în care elemente din ce în ce mai numeroase din sânul micii burghezii, a muncitorimii și chiar din păturile suprapuse nu-și găseau, în viața economică, socială și politică a țării, o încadrare conformă cu interesele și năzuințele lor. Declasații formau astfel o massă de revoltați, dar nu de revoluționari. Pentru o asemenea atitudine și o asemenea activitate le lipseau toate condițiile și toate… calitățile.
Mica burghezie, în elementele ei determinante, este incapabilă de asemenea inițiative. Ea a putut fi atrasă, uneori, pe drumul inovațiilor sociale, fie de burghezie — când aceasta
