mânești, care cuprinde atâtea rămășițe ale trecutului precapitalist, desvoltarea capitalismului le restrânge posibilitatea de activitate, tinde să le elimine din câmpul producției (cazul unei părți din mica burghezie orășenească) sau le menține într’un pauperism cronic, cum se întâmplă cu „Lumpenproletariatul” sau cu marea massă a muncitorimii necalificate. Deși aceste ultime două categorii au crescut ca număr, nivelul lor de viață a rămas permanent sub minim. La fel cu mica burghezie a cărei stare materială s’a înrăutățit, în mod constant, în ultimii ani.
Din punct de vedere social, toate aceste trei categorii datorită situației lor intermediare și lipsei de precisă conturare, stau permanent sub amenințarea declasării, atunci când aceasta nu este un fapt încă împlinit. Dacă „Lumpenproletariatul” și o parte din muncitorimea necalificată este rezultatul unui astfel de proces, aristocrația românească prezintă exact aceleași simptome. Un apreciabil contingent de asemenea elemente dă și mica burghezie.
In sfârșit, cu anumite nuanțe, situația lor se aseamănă și din punct de vedere politic. Până în 1919, mica burghezie orășenească a jucat un oarecare rol în viața politică a țării. Este adevărat că era un rol șters, subordonat, care o excludea dela o directă și activă participare la exercitarea puterii statale. Dar după războiu, odată cu votul universal, ea și-a văzut diminuată importanța ei electorală ante-belică și a fost copleșită de noile masse alegătoare. Aristocrația, la rândul ei, a pierdut orice priză asupra aparatului guvernamental, fiind eliminată din viața politică. „Lumpenproletariatul” a fost și a rămas în afara activității publice, ne făcând uz — la fel cu o mare parte a muncitorimii înapoiate — nici de dreptul de vot, nici de exercițiul celorlalte drepturi cetățenești.
O stare de spirit asemănătoare, o ideologie comună, a fost rezultatul acestei similitudini de poziții ocupate de către cele trei categorii sociale, în cadrul economic, social și politic
