și căminurilor studențești. In fruntea acestor organizații, atât de necesare pentru mii și mii de studenți săraci, și în special pentru cei veniți dela țară sau din micile orașe de provincie, stăteau de obiceiu oamenii „Gărzii”, care controlau nu numai fondurile și subvențiile, dar exercitau o adevărată inchiziție asupra celor care erau siliți să recurgă la ajutorul lor. Prin cantine și căminuri conducerea legionară parvenise să țină în dependență o mare parte a studențimii.
„Naționalismul curat”, care însuflețea studențimea, militantă în mișcarea legionară, slujea astfel foarte prozaice și materiale interese. Acestea priveau, deopotrivă, prezentul și viitorul. Iar faptul că cele mai puțin pregătite elemente, cele mai nevolnice, cele mai slabe ca forță intelectuală și cultură ofereau militanții cei mai înflăcărați și devotați, tot aici își are explicația. Bine înțeles, exceptând categoria fanaticilor și misticilor, prezentă în ori și ce mișcare cu pretenții ideologice.
Cu toată origina atât de diferită a celor trei categorii sociale, constituind cadrele organizațiilor legionare, deși fiecare dintre ele se situa în puncte cu totul opuse în ierarhia socială, toate trei au caracteristici comune, care le-au apropiat pe unele de altele, le-au ușurat colaborarea și, mai ales, au stat la baza reacțiunii lor — care a fost identică.
Din punct de vedere economic, nici una dintre aceste categorii nu reprezintă în economia capitalistă — și cea românească este predominant capitalistă — un factor de producție activ. Ele nu sunt încorporate sistemului, trăesc în afara lui sau, în cel mai bun caz, la periferia lui. Sunt în mare parte excrescențele regimului, mai mult decât componentele lui; sunt produse de el, dar nu indispensabile funcționării lui.
Mai mult. Chiar într’o societate asemănătoare celei ro-
