ei este posibilă în aparatul de stat — refugiul cel mai sigur și comod al acestei intelectualități. Surplusul de postulanți la funcțiile statului, lipsa de raport între numărul absolvenților și licențiaților Universităților și școlilor noastre superioare și între nevoile aparatului de stat — iată ceea ce a constituit adevărata cauză a șomajului intelectual, atunci când el s’a produs. Dar ceva mai mult. Cu cât numărul acestor absolvenți creștea — și cifrele indică această creștere — cu atât perspectivele acestui plasament sau posibilitățile de „a face carieră” erau mai mici.
Ce promitea mișcarea legionară acestor postulanți „in spe” la funcțiunile statului? Un lucru foarte simplu. Sub lozinca „loc tineretului”, asigurarea unui viitor prosper și fără un efort deosebit. Guvernarea legionară urma să fie doar guvernarea tineretului, deci un adevărat Eden pentru toți aceia care în actualul regim, priveau cu îngrijorare ziua lor de mâine.
Pentru viitorii liber profesioniști — medici, avocați, ingineri, arhitecți, etc. — adică pentru acei care urmau să activeze în acele domenii unde promovarea și „cariera” erau subordonate, măcar în parte, valorii personale și înfrângerii unei concurențe, lozincile gardiste nu erau mai puțin promițătoare. Realizarea „naționalismului integral”, prin excluderea evreilor, înlătura, dela început, o temută concurență, creând o situație privilegiată românilor get-beget. Originea etnică pură, cât mai pură, iată criteriul selecționării și titlul de promovare!! In locul capacității, efortului personal, puterii creatoare și înzestrării intelectuale se cerea doar actul de naștere, pe care marea majoritate a unei studențimi gardiste îl avea în perfectă bună stare.
Dar toate acestea priveau viitorul. Prezentul, adică timpul studenției, nu era nici el neglijat de conducerea legionară.
Această conducere, prin presiuni și intimidare, uzând de complicitatea unei părți din corpul profesoral reacționar, a parvenit să pună mâna pe cea mai mare parte a cantinelor
