S’a vorbit foarte mult de „avântul tinereții”, de „naționalismul curat”, de „spiritul novator”, de „revoluționarismul” care au mânat tineretul universitar spre extrema dreaptă și cu predilecție spre „Garda de fier”. S’a pus cu deosebită insistență accentul pe „crezul naționalist”, pe care acest tineret înțelegea astfel să-l servească. Este explicația curentă a celor care, cu anumită bunăvoință, încercau să scuze „rătăcirea” acestui tineret. Alții, cam tot din aceeași categorie, vedeau în studențimea încadrată în „Gardă” o victimă a propagandei fără scrupule, desfășurate de conducătorii legionari, atunci când nu era vorba chiar de directa terorizare — materială și morală — la care acest tineret era supus din partea acelorași oameni.
Aceste motivări sau scuze sunt nejuste, cel puțin în fondul lor, pentrucă privesc lucrurile doar la suprafață și în formele lor exterioare.
Am văzut din cine se compunea studențimea care forma, în Universități sau în celelalte instituții superioare academice, elementul de bază, organizat în „Gardă”. Nu în starea de spirit a tineretului, ci în condițiile economice și sociale în care se ridica intelectualitatea țării, trebuesc căutate adevăratele origini ale aderenței la legionarism, în sânul acestui tineret.
In raport cu nevoile reale ale populației satelor și orașelor noastre, contingentul de intelectuali pe care Universitățile îl scot în fiecare an, este insuficient. Analfabetismul, bolile sociale, lipsa de higienă și cultură stăpânesc întinse masse țărănești și întreaga periferie a orașelor.
Dar din cauza întregului sistem de organizare a statului, caracterului și structurii lui, posibilitățile de valorificare a muncii intelectualității românești nu sunt considerate în raport cu aceste reale nevoi, ci doar cu măsura în care absorbirea
