nist să aibă aici celule și să desfășoare o muncă politică). Cu tot rolul jucat personal de Malaxa în timpul dictaturii regale, în întreprinderile lui nu s’a adus nici o schimbare, în ceea ce privește tolerarea sau încurajarea Gărzii. Deci participarea lui Malaxa în timpul rebeliunii nu era o simplă „întâmplare”, ci era urmarea logică a unei atitudini mai vechi.
In asemenea condiții, aderența legionară printre o parte a muncitorilor dela Malaxa nu constitue decât o excepție, care nu permite o generalizare.
In ceea ce privește pe lucrătorii dela „S. T. B.”, situația se prezenta subt un aspect diferit. Manipulanții și încasatorii, care predominau în cuiburile din aceste întreprinderi, erau recrutați, în marea lor majoritate, din elemente rurale, care isprăviseră armata cu gradul de sergent sau caporal, reprezentând, în acel aflux venit spre oraș, elementele cele mai istețe, cele mai îndrăznețe. Cei mai mulți dintre aceștia, din cauza slăbiciunii mișcării muncitorești, au rămas străini organizațiilor profesionale sau politice. Unii dintre ei — desigur o minoritate — aduceau odată cu transplantarea lor în mediul orășenesc, prejudecățile, retrogradismul și obscurantismul unora din satele noastre. Toate acestea, dublate de sentimentele de ură și de apetiturile pe care priveliștea demoralizantă a Bucureștilor le-o înfățișa. Propaganda legionară nu putea găsi decât ascultare între asemenea elemente. Ea nu se adresa doar conștiinței de clasă a muncitorului, a salariatului, ea nu făcea apel la opoziția în care, ca salariat și exploatat, acest setebist se găsea, ci doar la resentimentele, la prejudecățile, la dorința lui de reacțiune față de societatea în care trăia și care îl exploata. Nici prezența unora dintre muncitorii dela „S.T.B.” nu schimbă concluziile noastre de mai sus.
In sfârșit, urmează să explicăm prezența studențimii, într’un atât de impresionant număr, în rândurile gardiste.
