servitoarelor în rândurile legionarilor este tot atât de caracteristică pentru aceștia cât și pentru mișcare.
Lipsiți de o conștiință de clasă, cu un nivel intelectual și moral scăzut, muncitorii fără calificare, servitorimea și, cu atât mai mult, „Lumpenproletariatul” propriu zis nu reprezenta din nici un punct de vedere muncitorimea, ci dimpotrivă, se deosebea fundamental de aceasta. Muncitorii au dat un contingent relativ scăzut mișcării legionare, iar acolo unde întâlnim asemenea elemente, ele au chiar în sânul muncitorimii, o situație specială.
Intâlnim totuși două excepții, care ambele merită o cercetare mai amănunțită. Anume, rolul jucat de muncitorii dela „S. T. B.” și de metalurgiștii dela Malaxa. Și unii și ceilalți au format adevărate trupe de șoc în zilele din Ianuarie 1941 și au desfășurat o intensă activitate în demonstrațiile și luptele de stradă. Cum se explică prezența acestora în „Gardă”?
Intreprinderile Malaxa au constituit încă înainte de 1940 o adevărată pepinieră legionară. Sub pretextul că uzinele fabricau armament și deci erau la mijloc secrete militare, recrutarea muncitorilor la aceste întreprinderi se făcea și după criterii politice, nu numai profesionale. Nici un muncitor cunoscut pentru activitatea lui de stânga sau numai sindicală, nu era primit în atelierele fabricii. După directivele date personal de Malaxa, erau angajate aici numai elemente de dreapta sau fără convingeri politice, dar capabile să fie prelucrate în sens gardist. Cuiburile gardiste nu numai că erau tolerate, dar direct încurajate de conducătorii întreprinderilor. Această libertate pentru agitația și propaganda legionară era dublată de un regim de teroare, care constituia o mare piedică în desfășurarea unei contra agitații și contra propagande de stânga. (Ceea ce totuși nu a împiedicat ca Partidul Comu-
