locuitori cunosc o creștere intre 100% și 400%. Aceasta, în timp de treizeci de ani. După 1930 creșterea este și mai rapidă.
Din puținele date publicate după recensământul din 1941, se vede că populația orășenească formează 23% din populația totală. In această populație orășenească creșterile sunt inegale. Astfel, de pildă, populația Bucureștiului a crescut în timp de 10 ani cu 364 de mii adică cu 56,4%. O sporire colosală, dacă luăm în considerație că procentul creșterii populației, în general, în acest timp a fost abea de 14%.
Explicația acestui fenomen este simplă. „Cifra populației orașelor este în continuă creștere, faptul datorându-se deplasării disponibilităților de brațe de muncă dela sate către orașe, în căutare de lucru” (Dr. D. C. Georgescu, secretarul general al Recensământului, în „Excelsior” din 2 Martie 1941).
Afluența elementelor rurale în centrele orășenești contribue la existența unei mari categorii de oameni, al căror traiu este permanent nesigur. „Desvoltarea urbană și industrială atât de vertiginoasă în ultimii ani profilează pe orizont probleme noi. Incepem să avem și noi muncitori care nu și-au găsit încă un loc de traiu omenesc în orașele în care au plecat din satele care nu-i încăpeau” (A. Golopentia, în „Excelsior” din 2 Martie 1941).
Din această populație orășenească se vor îngroșa în egală măsură rândurile micii burghezii și ale muncitorimii necalificate sau ale „Lumpenproletariatului”.
In contrast isbitor cu traiul modest și plin de nesiguranță al tuturor acestora, viața luxoasă, risipitoare și de belșug desfrânat pe care o trăia, tocmai în epoca anterioară începerii actualului război elemente din păturile înstărite, constituia un prilej permanent de ațâțare, nu a spiritului lor de luptă,
