In ce direcție s’a desvoltat mica burghezie orășenească română?
După războiul din 1916/18 am asistat la o rapidă creștere a populației urbane. Creșterea aceasta se explică, în parte, prin creșterea proletariatului, deși o parte din marea industrie nu este concentrată la orașe. Dar nu numai muncitorimea a crescut, ca număr, după primul războiu. Toate categoriile intermediare, în frunte cu mica burghezie, găsesc și ele un aflux de noi elemente. De unde provin acestea? Din mediile rurale, prin strămutarea la orașe a elementelor diferențiate — cârciumari, mici negustori de țară, funcționari, foști jandarmi, etc. — care au făcut ceva stare.
In adevăr, unde puteau găsi o ocupație și o posibilitate de existență aceste elemente — proaspăt descălecate în orașe? Acele care aveau ceva capital și pricepere se aciuiau în micul comerț, în meserii sau în profesiunile libere minore. Dar mai ales — și dela început — erau în căutarea unei slujbe la stat sau în întreprinderile particulare. Toate aceste elemente se isbeau însă, de mari piedici. Cei dintâiu găseau în elementul evreesc o puternică concurență. Aspiranții la funcțiunile de stat și chiar la cele particulare, găseau posibilități limitate și o permanentă supra-ofertă de postulanți. De aici o veșnică stare de mizerie sau o existență limitată la strictul necesar, cu o fluctuație constantă în buna lor stare și în ocupații. Criza din 1929—1932 a lovit în mediile orășenești tocmai aceste elemente ale micii burghezii, și ale celorlalte pături orășenești, ei apropiate, care ofereau cea mai slabă resistență, ruinându-le și aruncându-le în proletariat sau în „Lumpenproletariat”. După 1935, desvoltarea economiei românești a favorizat aproape exclusiv marea industrie și marele comerț, adică marele capital. Mica burghezie a continuat să suporte doar greutățile legate de scumpete.
Creșterea populației urbane este un fenomen constant la noi și întrece cu mult procentul normal al sporirii populației. Astfel dela 1900 la 1930 orașele cu o populație de peste 100.000
