Mica burghezie în măsura în care încearcă să-și creeze o ideologie proprie este conservatoare. O parte a ei este gata să preamărească trecutul anti-capitalist, care îi apare trandafiriu. In cel mai bun caz, ea se cramponează de prezent, încercând soluții în cadrul actualului regim și nu în afara lui. Cel mult tinde, în îndepărtatele ei „idealuri”, să ia locul burgheziei, nici decum însă prin transformări structurale. In mod obișnuit, mica burghezie urmează ideologicește și politicește, cât mai fidel, burghezia, o imită și — nu mai puțin — o invidiază pentru felul ei de viață, pentru puterea și buna ei stare materială. Intr’o asemenea atitudine imitația, servilismul și invidia merg cât se poate de bine împreună.
O mentalitate și o atitudine asemănătoare micii burghezii, împrumutate dela ea, adoptate prin directa influență pe care o exercită, găsim și în celelalte pături orășănești, care-i sunt aproape, fără să i se încorporeze. O parte din funcționărimea particulară, în păturile subalterne, tehnicienii cu o calificare joasă, unele profesiuni libere, care nu necesită o pregătire intelectuală deosebită, etc., au reacțiuni — în complexul vieții sociale și politice actuale — foarte apropiate de ale micii burghezii. Ceea ce îngădue considerarea lor laolaltă cu mica burghezie, din punctul de vedere limitat, care ne interesează.
Inglobând în rândurile micii burghezii și țărănimea mică proprietară de pământ, România este o țară prin excelență mic burgheză. In rândurile de mai jos ne vom ocupa însă numai de mica burghezie orășenească, de oarece numai ea a jucat un rol în mișcarea legionară. Din mica burghezie orășenească este iarăși necesar să ne ocupăm numai de cea românească, ca origine etnică. Deși foarte numeroasă, mica burghezie evreeească are o situație specială și ea a dat cele multe victime în timpul celor cinci luni de guvernare legionară.
