găsiseră expresia lor organizată — socială și politică — în „Gardă”.
In parte, și posibilitatea realizării unor interese imediate.
Ceea ce caracterizează din punct de vedere formal mica burghezie este lipsa de omogenitate. Din punct de vedere economic, categoriile care o compun — meseriașii, micii negustori, la sate țăranii mici proprietari de pământ — reprezintă doar resturile, rămășițele unor forme de producție precapitaliste.
Din punct de vedere social, trăsătura dominantă pentru toate aceste categorii este lipsa de stabilitate și siguranță. Intreaga mică burghezie șovăe permanent între dorința, străduința și încercarea de a-și crea o bază economică solidă și sigură, în regimul capitalist — ca stare de mijloc — și între frica, devenită obsesie, de a nu cădea în proletariat sau, și mai rău, în pauperism. Această stare de spirit nu este lipsită de bază. Caracterul ocupațiilor ei, în cele mai multe cazuri, al rolului economic pe care îl joacă, nu-i pot crea decât o situație intermediară, lipsită de perspectivă și, în deosebi, de siguranță. Astfel, mica burghezie nu poate aspira nici să stăpânească mijloacele de producție, nici să dețină posturile de comandă în domeniul economic sau politic. Mijloacele de producție cad în lotul marii burghezii și al moșicrimii, posturile de comandă în lotul păturilor intelectuale „bine situate”, care alimentează aparatul funcționăresc superior în comerț, în industrie sau în stat. Deși cei mai mulți dintre aceștia sunt salariați, prin veniturile, felul de viață și întreaga lor ideologie, aparțin păturilor bogate.
De proletariat o desparte rolul economic pe care acesta îl joacă în capitalism, acela de forță creatoare a bunurilor materiale. Din punct de vedere social muncitorimea are o situație clară, precisă, bine conturată.
