mare parte dintre intelectualii ei au această origină socială. Această mică burghezie, inclusiv intelectualitatea, organizată în gardă, este în prima, cel mult în a doua generație venită din mediul rural, în deosebi din rândurile chiaburimii satelor.
La vârfurile aparatului Legiunii găsim și elemente recrutate din resturile așa numitei aristocrații românești, purtând „istorice” nume de domni și boeri fanarioți, de foști mari proprietari latifundiari, etc.
Jos, ca element de massă, un mare contingent îl dădeau elementele provenite fie din clasa muncitoare, fie din alte pături populare, ruinate și aruncate în pauperism; apoi dintr’un însemnat procent de declasați tipici.
In rândurile Gărzii nu se găseau nici burghezia propriu zisă, nici muncitorimea în păturile ei fundamentale, nici massele țărănești. Prin masse țărănești înțelegem aici ceca ce constituia majoritatea țărănimii, adică micii proprietari de pământ, proletariatul și semi-proletariatul agricol. În măsura în care se poate distinge un element rural în mișcarea legionară, el se recruta dintr’o parte a chiaburimii, mai ales din elementele ei tinere, apoi izolat din unii intelectuali ai satelor, învățători, preoți, funcționari comunali, etc. In conducerea Gărzii țărănimea nu era aproape deloc reprezentată. De altfel, așa cum vom vedea, chiar rolul țărănimii în timpul guvernării legionare, a fost cu totul șters.
Din toate clasele și păturile sociale, precis conturate, numai mica burghezie — ea însăși amalgam de existențe, profesiuni și ocupații diverse — se găsea, în mai mare măsură, prezentă în organizațiile gardiste. Alături de ea și apropiate ei, precumpăneau elementele care nu aveau o situație economică de sine stătătoare, cum sunt salariații ne-proletari de toate felurile, o parte din liberii profesioniști, cu profesiuni minore, etc.
In sfârșit, mai era și studențimea. Ea a dat Legiunii multe elemente combative și i-a furnizat chiar o parte din cadrele
