supraviețuitoare corupte de fostul regim, având o mare parte din vechea popularitate pierdută și dezarmată ca forță combativă, totuși „Garda” a reluat vechiul drum, în momentul în care i se asigură monopolul puterii politice în stat, având exact aceeași ideologie și aceleași forme organizatorice din trecut.
Legiunea și conducătorii ei, în ipostaza de putere guvernamentală, era deci aceeași Legiune cu aceiași conducători dinainte de 1938. Se schimbaseră doar vârfurile aparatului mișcării, dar acest lucru însemna doar o diminuare numerică, dar în nici un caz nu o schimbare structurală a cadrelor ei.
Deci explicația activității guvernamentale legionare urmează să fie căutată în altă direcție.
Dacă se poate vorbi, totuși, de o schimbare, aceasta trebue văzută nu în organismul „Gărzii”, ci în afara ei. Anume, în condițiile obiective în care conducerea legionară se pregătea în 1937 să ia guvernul și între împrejurările în care, efectiv, l-a luat. O asemenea schimbare a trebuit să se reflecteze în activitatea ci concretă, în timpul celor cinci luni de guvernare.
In 1937/38 în spatele Legiunii exista un puternic curent popular. Intre acest curent și guvernarea legionară ar fi existat atunci, în 1938, o legătură directă, dela cauză la efect. Pe acest curent, care constituia însăși baza de massă a mișcării, se sprijinea conducerea gardistă în momentul în care se pregătea să ceară sau să impună o guvernare proprie. Acest curent era o realitate, cu toată origina diversă a simpatiilor și încrederilor pe care legiunea parvenise să le câștige sau a diverselor nemulțumiri și frământări pe care reușise să le canalizeze. Complicitățile din partea aparatului de stat, ajutoarele care-i veneau din cercurile vârfurilor burgheziei
