particulari, se cifrează la 100 de milioane. („Pe marginea prăpastiei” v. II, pag. 254).
De fapt, prădăciunile, bestialitățile și asasinatele comise în acele trei zile, în care Legiunea stăpânise strada și țara, înfățișează doar sub formă condensată — dacă putem spune — esența reală a întregii activități guvernamentale a „Gărziî de Fier”. Cele ce s’au petrecut în zilele lui Ianuarie 1941, n’au constituit o excepție, așa cum s’a încercat să se afirme, ci era o desfășurare logică, mai mult, încoronarea, culmea atinsă de un sistem!
In toate aceste constatări pe care le facem, nu intră nici un element difamator și nici măcar unul polemic. Ca orice fenomen de massă — pentrucă jaful din timpul guvernării legionare a luat un astfel de caracter — și acesta trebue să-și găsească o explicație socială. El nu poate fi pus în seama perversității unor indivizi izolați și nici „scuzat” prin incapacitatea, coruptibilitatea sau imoralitatea cadrelor gardiste. Nici, în sfârșit, explicat prin afirmația că, de fapt, la putere n’a fost „Garda”, adevărata „Gardă a Căpitanului”, ci niște impostori, care au uzurpat conducerea mișcării. A da astfel de „explicații” înseamnă, în realitate, să ocolești adevărata problemă și să fugi de răspuns.
Nu există nici o îndoială că atât conducerea, cât și cadrele legionare s’au dovedit politicește lipsite de maturitate, corupte, mânate de o bestială cruzime. Dar această conducere ca și aceste cadre erau un rezultat și nu o cauză, ele erau produsul unui sistem, reflectând o anumită parte a organismului social din România și nu o cauză generatoare a fenomenului pe care îl analizăm.
Perversitate, sadism, cruzime au existat, de sigur, la toți acei care au bătut, schingiuit și asasinat zeci și sute de oameni în numele Legiunii, precum și la acei care au comis
