Două împrejurări speciale dau o greutate deosebită elementului timp în scurta guvernare legionară.
Cetind cu atenție întreaga literatură gardistă de după 6 Septemvrie, inclusiv declarațiile oficiale ale diferiților conducători legionari, nu se poate desprinde, în afară de fraze goale despre „spiritualitatea Legiunii”, „jertfele legionare”, „cum se va dărui Legiunea nației”, etc., nici o singură idee sau afirmație care să enunțe un program de realizări, într’unul din sectoarele vieții publice, dacă un început de înfăptuire era încă imposibil. Nu timpul a lipsit „Gărzii” ca să-și realizeze programul, ci i-a lipsit chiar programul, din care să se poată deduce concret ce are de gând să realizeze. Cu atât mai straniu apare acest lucru, cu cât conducătorii legionari erau convinși că vor exercita puterea nu luni sau ani, dar decenii. Ei lucrau deci cu perspective în timp care permiteau, fie chiar numai pe hârtie, vaste și bogate programe.
In al doilea rând, conducătorilor și cadrelor mișcării nu li se poate imputa în timpul guvernării pasivitatea sau lipsa de inițiativă. Dimpotrivă, activitatea desfășurată timp de cinci luni a fost, putem spune, prodigioasă. Atât pe tărâm extern, cât și intern.
Aducerea armatelor germane în țară și subordonarea, în fapt, a întregii puteri politice românești ocupanților hitleriști, punerea la dispoziția Reichului a tuturor bogățiilor naturale și a materiilor prime din țară (petrol, grâu, lemne), a căilor de comunicații, a întregului aparat de stat, etc. ilustrează pe deplin opera îndeplinită, în acest domeniu, în timpul guvernării legionare.
In interior, nu a existat compartiment oricât de obscur în aparatul de stat, în care să nu fi pătruns legionarii. Viața economică și cea politică s’au bucurat de o egală și minuțioasă atenție din partea Legiunii. Totul a fost pus sub un control activ, începând cu principalele ministere, până la micile și neînsemnatele întreprinderi private, evreești și românești. Astfel că lipsa unor enunțări programatice a fost
