deșănțată și mai demagogică agitație în favoarea și în interesul celui de al III-lea Reich.
Care era, în acest timp, atitudinea așa zisei opoziții democratice în România.
La 14 Septembrie 1940, apare următorul comunicat semnat de d. Maniu, în calitate de președinte al partidului național-țărănesc:
„Față de apelul către țară al D-lui General Antonescu, Conducătorul Statului și Președinte al Consiliului de Miniștri;
Considerând că în clipa de față este o supremă datorie de a nu se da nici un pretext pentru turburarea liniștei și ordinei interne;
Adunarea de protestare împotriva cedării unei părți din Ardeal, care urma să aibă loc Duminică 15 crt. la Alba Iulia, se amână. („Universul” 14 Septembrie 1940).
Acest îndemn la „liniște” însemna, în acele împrejurări, un sprijin dat lui Antonescu și „Gărzii de Fier”. Un sprijin indirect, dar nu mai puțin însemnat și, mai ales, generator de importante efecte pentru consolidarea dictaturii care începea. Astfel, cu concursul „democrației” în numele căreia vorbea d. Maniu, curentul popular manifestat cu atâta tărie la sfârșitul lui August și la începutul lui Septemvrie, se găsi definitiv deviat. Mai mult, întors pe dos.
Mișcarea legionară își începu guvernarea având asigurat sprijinul tacit al unei părți din conducerea partidului național țărănesc, în frunte cu d. Iuliu Maniu.
