extractivă, s’a îndreptat cea mai mare parte din acest plasament.
In al treilea rând, industriile din țară, realizând mari beneficii prin intensificarea exploatării mâinii de lucru, precum și datorită sistemului protecționist excesiv de care s’au bucurat și a autarhiei practicate în exclusivul lor profit, și-au creat surse proprii de finanțare. O rapidă acumulare capitalistă a avut astfel loc, condensând un proces care, în țările înaintate, cerea decenii. „Beneficiile ridicate — scria „Buletinul Institutului de Conjunctură” la începutul anului 1938 — realizate de întreprinderi în decursul anului 1937, au format principala sursă de alimentare a investițiilor făcute în primul trimestru al anului curent”. Vom ilustra printr’un exemplu la ce sume se ridicau aceste beneficii, dacă vom arăta că în acest trimestru al anului 1938, noile investiții industriale însumau 825 milioane lei! Aceasta numai în timp de trei luni de zile.
In al patrulea rând, capitalurile retrase în timpul crizei din 1931 și în anii următori, tezaurizate de particulari, au început să apară pe piață în căutare de noi plasamente. Dată fiind politica economică practicată de guvernul liberal între 1934 și 1937, industria oferea cele mai bune și sigure perspective. Din această pricină, am asistat la o adevărată avalanșă a capitalului flotant spre întreprinderile care se bucurau de sprijinul și încurajarea Statului. Numai o parte din acest capital a fost plasat în industria de construcții, fapt care a atras o înflorire trecătoare în această ramură de activitate.
In sfârșit, în al cincilea rând, capitalul străin începu să se intereseze din nou de piața românească. Interesul lui este limitat și se manifestă într’un ritm discontinuu și inegal. Apoi, trebue spus dela început, de astă dată nu este vorba de capitalul străin venit pe calea exportului — calea clasică a penetrației înăuntrul zidurilor vamale ale unei țări — ci el își are origina în sumele mari de lei, provenite din importul de mărfuri în România, care neputând fi transferate în țările
