ridicare a nivelului politic și combativ al masselor putea cu ușurință îmbrăca forme de luptă ascuțită.
Problema care se punea în fața celor care activau, din umbră, în politica românească era următoarea: aceste agitații sau trebuiau să fie înăbușite, încă în fașă și până nu căpătau un conținut social și național puternic, sau să fie deviate în obiectivul lor. Cea de a doua soluție, socotită preferabilă, a fost adoptată.
Mișcarea legionară adusă la guvern, odată cu numirea generalului Antonescu ca conducător al statului, a deslănțuit de îndată o întinsă campanie de presă și de manifestații, întruniri, demonstrații, împotriva… dictaturii regale considerată ca singura răspunzătoare a ciopârțirii țării la Viena. Conducătorii de până atuncea — se susținea public — făcuseră posibilă Viena. Ei și numai ei trebuiau puși la stâlpul infamiei. Hitler și Mussolini, Germania nazistă și Italia fascistă nu numai că nu aveau nici o vină, nu numai că erau puse la adăpost de orișice acuzare, dar erau proslăvite drept „cele mai sincere prietene” ale României, iar cei doi conducători ai lor, drept „îngerii păzitori și marii protectori ai intereselor ei”… Curând, orice discutare publică a dictatului dela Viena a fost interzisă. Chiar și atunci când învrăjbirea națională, în Ardealul românesc și în cel cedat Ungariei horthyste, dădu naștere la incidente sângeroase.
Având din nou asigurat concursul aparatului de stat, „Garda” își refăcu rapid organizațiile și folosi, din plin, întreaga libertate de care se bucura, pentru a redeveni o mișcare de massă. Marșuri cu mii de participanți, demonstrații în toate orașele din țară, zeci de gazete și publicații — toate acestea copleșiră orice activitate a vechii opoziții și înăbuși orice glas antihitlerist. In locul lor se desfășură cea mai
