și banal asasinat, fie chiar și a unui ministru în funcțiune.
Acest moment venise, iar „echipele morții” legionare au apărut la suprafață.
Odată cu lichidarea răsboiului terestru în Apus, România și întreg sud-estul Europei ocupară un loc central în planurile militare ale Germaniei. Greutatea răsboiului se mută în răsărit, și, în primul rând, în Balcani. Rolul României încetă să mai fie numai acela de a furniza materii prime necesare economiei germane. Subjugarea politică și militară a țărilor balcanice, inclusiv România, interesa deopotrivă continuarea răsboiului contra Angliei în orientul de mijloc, dar mai ales pregătirea răsboiului spre Răsărit, contra Uniunii Sovietice.
Hitler și ceilalți conducători ai Reichului începură de aceea să se intereseze îndeaproape de această parte a Europei. Obiectivul urmărit era de a pune mâna pe țările balcanice, fie prin persuasiune și intimidare, fie prin mașinațiuni interne sau, la nevoe, pe calea armelor. (De fapt toate aceste metode au fost, pe rând, folosite în Bulgaria, România, Jugoslavia și Grecia).
Evenimentele au fost astfel precipitate și în România.
Drumul spre Balcani trecea prin Ungaria. Această țară avea legături mai vechi cu cele două puteri ale axei. Totuși ea nu putea fi încorporată definitiv politicii răsboinice urmărite la Berlin și Roma decât satisfăcând o parte din pretențiile teritoriale pe care le formulase în atâtea ocazii, pretenții care priveau, în primul rând, Transilvania. Acesta era prețul pe care marea burghezie și nobilimea maghiară îl cereau pentru ca să pună la dispoziție Germaniei hitleriste țara și armata ei.
La Viena s’a dat satisfacție — cel puțin parțial — șovinismului nobilimii și vârfurilor burgheziei maghiare, creindu-se, totodată atmosfera cea mai propice pentru o strânsă
