se găsea astfel la începutul celui de al doilea, singură, izolată și înconjurată numai de state pe care și le făcuse dușmane.
Politica externă de duplicitate a dictaturii regale urma să-și producă toate rezultatele ei în condiții și împrejurări internaționale deosebit de grave.
A doua zi după ce Basarabia s’a întors la Uniunea Sovietică, atunci când chestiunea hotarelor răsăritene, rămasă atâția ani în suspensie era astfel definitiv tranșată, singura politică justă în stare să apere integritatea teritorială a României față de pretențiile Ungariei, care nu pe calea unei autodeterminări a popoarelor, aici locuitoare ci prin violență sau amenințare voia anexarea Transilvaniei, era o cât mai strânsă apropiere de marea republică dela răsărit.
Dictatura a procedat tocmai pe dos. Provocările anti-sovietice au continuat cu și mai multă furie. S’au început campanii de presă, oficial susținute de oamenii regimului; s’au organizat adevărate progromuri împotriva acelora care, originari din Basarabia sau Bucovina, voiau să treacă în aceste provincii. Se ațâța deschis la războiu, inventându-se ciocniri la noile granițe.
Regele Carol și clica lui guvernantă predă astfel România, legată de mâini și de picioare, la bunul plac al Germaniei hitleriste.
La Viena, României i s’a impus de către reprezentanții celor două puteri din Axă, iar dictatura a acceptat, cedarea unei jumătăți din Transilvania. Cu puțin înainte și subt aceeași dublă presiune, Bulgaria a reincorporat Cadrilaterul.
Falimentul politicii externe a dictaturii era astfel complet. Dar mai mult. Regimul se dovedea totodată incapabil să încerce măcar apărarea cu armele a teritoriului țării, ciuntit prin dictatul dela Viena. Toate răsboinicele declarații ale regelui se întoarseră astfel împotriva lui și-l acoperiră de
