influența legionară, munca dusă în cursul celor doi ani și jumătate de propagandiștii comuniști au spart rândurile legionarilor și au izolat pe cei câțiva agitatori, care mai activau încă. Golul făcut în jurul acestora devenea zi cu zi mai mare. Iar în demonstrația muncitorească dela 1 Maiu 1939, gardiști s’au dovedit complet inexistenți. Și doar ocazia unei afirmări a lor, în rândurile muncitorimii, era atuncea nimerită.
Prăbușirea militară a Franței și retragerea armatelor engleze de pe continent în vara anului 1940, au distrus întregul sistem de alianțe și garanții care legau România de țările anti-revizioniste din Apus. De acolo nu mai era de așteptat, cel puțin pentru un oarecare timp, nici un fel de sprijin efectiv.
Politica anti-sovietică a dictaturii, care a culminat cu declarațiile războinice din iarna și din primăvara anului 1940, făcute de regele Carol al II-lea la Chișinău și Constanța, au lipsit România și de sprijinul Uniunii Sovietice. Punând la dispoziție teritoriul țării pentru toate intrigile și mașinațiile internaționale îndreptate împotriva Uniunei Sovietice, dictatura carlistă a făcut totul ca să mențină cele mai încordate raporturi cu republica vecină.
Aproprierea de Germania, încercată încă înainte de începerea războiului, nu putea fi nici ea de vr’un folos României, Reichul urmărea aici propriile lui interese, așteptând doar momentul unei directe intervenții diplomatice sau la nevoe, a unei intervenții armate. Apoi nu trebuia uitată nici politica revizionistă pe care Reichul o ducea alături de Italia, Ungaria și Bulgaria, sprijinite de Berlin și Roma, așteptau doar ocazia nimerită să pășească la realizarea planurilor lor în privința Transilvaniei și Cadrilaterului.
România Mare, fructul celui dintâiu războiu imperialist,
